Inspiratie

De-a detectivul prin blogosfera…

Citisem mai demult pe o mulțime de site-uri că orice blogger ajunge într-un final într-un punct în care rămâne fără idei de articole, dar nu am crezut asta, până acum ceva vreme, când mi-am dat seama că și eu începusem să sufăr de această boală.Este ciudat să te gândești destul de mult timp la vreo idee , iar apoi să îți dai seama că nu este suficient de bună.În mare, cam asta e problema la mine…caut ceva deosebit, ceva frumos care să merite să fie citit.Desigur, de la ultima postare până acum mi-au venit o groază de lucruri în minte, dar toate nu se ridicau la acel standard imaginar după care eu mă ghidez.

Așa că, timp de mai bine de o lună, am făcut pe detectivul, căutând prin blogosferă topice cât mai interesante, după care să mă pot inspira sau cel puțin, să îmi ofere o idee cu totul nouă.Dar, îmi dau seama acum, sunt momente când jucând de-a detectivul ajungi în același loc din care ai plecat.Cam asta s-a întâmplat și cu mine…găseam ceva interesant și eram pe punctul de a-l scrie, dar atunci pierdeam originalul căci mă legam mult prea mult de ceea ce citisem.

Astăzi, s-a întâmplat ceva diferit și anume nu m-am mai gândit, am făcut un pas înapoi și am privit din perspectivă.Interesant e că, uneori, mintea leagă informațiile cum nici nu te-ai aștepta.De aceea, m-am gândit să-mi împărtășesc această experiență, cu speranța că va ajuta pe vreun viitor blogger ce-i în pană de idei…sfatul meu, acum după ce mi s-a întâmplat…nu te impacienta și fă o pauză puțin, căci ideile vin de la sine.De asemenea, nu încerca a face pe detectivul prin blogosfera; vei prinde idei, dar le vei fura, iar asta nu te va ajuta cu nimic…nici pe tine, nici pe cei care-ti citesc blogul(își vor pierde timpul).

Deconectează-te

Iarăși, dacă rămâi în pană de idei, poate cel mai bine ar fi să te deconectezi de la ce încercai să faci.Fă o plimbare în natură, urmărește vreun film, caută să faci ceva incitant și nou…toate te-ar putea ajuta să-ți limpezești mintea.Sunt de părere că, decât articole zilnice dar slabe, mai bine mai puțin dar mai bun.E foarte posibil ca din punct de vedere SEO să nu fie o strategie prea bună, dar eu nu scriu pentru Google, ci scriu pentru useri, care au nevoie de-o anumită gamă de informații.Și dacă tot e vorba de motoare de cautare, în ultimul timp, algoritmii acestora au început a favoriza articolele originale, de calitate înaltă.Poate cel mai elocvent exemplu ar fi Google Panda, care a făcut atât de multe furori prin blogosferă.

Căteodată e bine să faci pe detectivul…

Spusesem mai sus în articol exact contrariul, dar în același timp nu pot neglija importanța acestui lucru.Fără a căuta noi informații și fără a învăța noi lucruri nu aș avea ce spune.Și dacă tot am căutat timp de o lună noi lucruri poate vă întrebați dacă chiar am găsit ceva…răspunsul este desigur afirmativ așa că în următoarele zile veți vedea un articol zic eu interesant(va las în acelasi timp și curioși ((-: ca și-n filmele cu mai multe părti).

Write A Comment