Tutoriale PC

Rulează rapid programele alocându-le mai mult din CPU

Cu toții ne-am izbit de situația unde un program mai mare are nevoie de mult timp pentru a se încărca în memorie, executându-se astfel mult mai încet.Dacă, pentru o secundă stăm și ne gândim la ce se întâmplă când dăm dublu click pe o pictogramă, vom înțelege că pentru a rula un program, calculatorul trebuie să facă câteva lucruri destul de importante.În primul rând, componentele esențiale ale unui program sunt luate de pe hard-disk și ajung direct la memoria de scurtă durată, sau cum o știm noi mai bine:RAM.Aici, informația poate fi accesată mult mai rapid decât pe hard disk.Dar cine coordonează această activitate?Cum deja intuiți este vorba de cunoscutul CPU sau procesor.El este cel care controlează fiecare operație de calcul din computer.

Fiindcă componentele menționate mai sus sunt și cele mai importante, putem să ne reducem căutările la ele.În lumea Windows poți utiliza cât vrei din memorie deschizând câte programe vrei.Dar când vine vorba de CPU, windows e un pic mai rezervat și funcționează după un set de priorități care definesc și alocă o anumită fracțiune din CPU în funcție de nivelul de prioritate.Există 6 nivele de prioritate: Low, Below Normal, Normal, Above Normal, High, Realtime începând cu cel mai mic și urcând gradual spre cel mai mare nivel.

Majoritatea programelor la care m-am uitat sunt executate la nivelul Normal de prioritate care este un nivel ce îi spune CPU-ului să aloce o fractiune normală procesului(foaarte intuitiv nu-i așa).Dacă vă întrebați de unde știu ce nivel de prioritate este alocat fiecărui program răspunsul e foarte simplu.Pentru a vedea trebuie să intrați în Task Manager, să selectați un Task, clic dreapta pe el și să mergeți la proces(Go to process).Acolo trebuie din nou să dați clic dreapta și să mergeți la Set Priority și veți putea vedea, respectiv selecta ce nivel de prioritate vreți.

Nivele de prioriatate la CPU

După cum puteți intui, în imaginea de mai sus se poate vedea cum puteți seta un anumit nivel de prioritate pentru un program.Desigur, dacă vreți ca un program să ruleze mai repede atunci va trebuie sa setați un nivel mai înalt de prioritate.Eu vă sugerez să mergeți cu Above Normal și High, dar evitați Realtime fiindcă se va consuma foarte mult din CPU și este posibil ca să nu mai funcționeze alte programe cheie sau inclusiv sistemul de operare.Utilizați Realtime numai când aveți puține programe deschise și cu mare atenție.Același lucru se poate face direct și din Command Prompt scriind o comandă de genul:

start/ priority nume_program

Unde în loc de priority puteți scrie unul din nivelele menționate mai sus, iar nume_program este numele programului așa cum e văzut în variabila PATH.Ca exemplu, să executăm Notepad în modul High Priority.

start /high notepad

O singură problemă mai rămâne…poate vreți ca un anumit program să se execute tot timpul într-un anumit nivel de prioritate pentru a merge mai repede.Pentru a rezolva problema aceasta va trebui să creați o scurtătură și să o setați precum am făcut eu în exemplul de mai jos(desigur, puteți schimba nivelul de prioritate și path-ul).

C:\Windows\System32\cmd.exe /c start “Photoshop.exe” /HIGH /AFFINITY 3 “C:\Program Files\Adobe\Adobe Photoshop CS5.1\Photoshop.exe”

Puteți schimba de asemenea și parametrul AFFINITY la 5 dacă aveți un procesor quad-core sau cu mai multe.

Write A Comment